Zaharurile esențiale – care sunt ele?

Auzim adesea de aminoacizi esențiali, de lipide esențiale, însă mai puțin sau deloc de zaharuri esențiale. Despre zaharuri auzim doar că sunt un adevărat pericol pentru dinți, frumusețe, tinerețe, sănătate și, mai ales siluetă…

Mai auzim și în emisiuni televizate cum că dietele foarte sărace în glucide sunt extrem de “bune“! Ele sunt atât de bine primite de marele public și în consecință, propăvăduite de atâția nutriționiști sub diverse denumiri care de care mai savante (diete hiperproteice, ketogenice, hipoglucidice, low-carb etc., ori cu diverse substantive proprii) uitând că suntem făcuți să utilizăm ca și “combustibil universali“ glucidele simple – desigur, cele prezente la modul natural în alimente.

Dietele cu conținut mult redus sau chiar foarte sărace în hidrocarbonați pot fi, punctual, utile. Urmate pe perioade relativ scurte, în condiții bine determinate pot ameliora vizibil excesul ponderal și drept consecință, sănătatea individului. Însă chiar și atunci trebuiesc privite cu mare atentie.

Există câteva patologii care necesită cu adevărat restricții de glucide. Printre cele mai frecvente sunt starea prediabetică, sindromul metabolic, diabetul zaharat I și II, anumite deficiențe enzimatice și nu în ultimul rând cancerele. Dar în toate aceste cazuri nu este vorba de o restricționare a tuturor glucidelor ci doar a anumitora!

O restricție glucidică îndelungată sau completă, micșorându-le aportul sau eliminându-le, se aduce o carență clară de glucide esențiale.

Atunci când este vorba de micronutrienți, îi definim ca și “esențiali“ pe aceia dintre ei care sunt absolut necesari organismului, dar care nu pot fi sintetizați de acesta și – în consecință – trebuie să fie aduși din exterior, în mod normal prin alimentație. Astfel, dacă aproape oricare profesionist din domeniul sănătății cunoaște mai multe sau mai puține despre cei 10 aminoacizi esențiali (arginină, fenilalanină, histidină, izoleucină, leucină, lizină, metionină, treonină, triptofan, valină), despre cei 2 acizi grași esențiali (alpha-linoleic și alpha linolenic) și despre vitamine și minerale – încearcând ca în conformitate cu ale sale cunoștiinte să nu producă carențe sau să le echilibreze pe cele existente, nu același lucru se poate spune și despre glucidele esențiale.

Deși acestea sunt pentru mulți un mister, lucrurile nu stau tocmai așa. Glicobiologia este o disciplină care studiază structura moleculară, funcțiile biologice ale zaharidelor libere sau integrate în alte molecule de tip glicoproteinic, glicolipidic, peptidoglicanic etc., precum și integrarea tuturor acestora în biologia celulară a diverselor celule sănătoase sau bolnave. Glicobiologia a devenit deja o ramură a științelor moleculare cu răsunet atât în identificarea bio-markerilor specifici anumitor stări fiziologice sau de boală cât și în anumite tentative de tratament dietetic, nutrițional sau medical.

Zaharurile esențiale sunt introduse în organism pe cale alimentară fie însoțind alte glucide, fie făcând parte din alți compuși, și sunt în număr de 8. Nici mai multe, nici mai puține dar cu importanță aparte deoarece organismul uman are nevoie de ele și nu le poate produce! Acestea sunt:

• Glucoza – cel mai comun dar și cel mai “hulit“ zahar. Este monozaharidul bazal și e esențial pentru că organismul nu-l poate produce. Extrem de abundent și facil de găsit în natură, îl luăm sub formă simplă din fructe și din miere iar sub cea complexă din glicogen, amidon și chiar celuloză (unele ființe înzestrate cu sistemul enzimatic necesar). Celulele eucariote (acelea din care suntem și noi construiți) utilizează fosforilarea oxidativă a glucozei ca și calea energogenetică fundamentală deoarece “arzând glucoză“ ele obțin energie cu randament maxim, plătind costuri biologice (degenerând / îmbătrânind) cât mai puțin. O putem considera “combustibilul universal“. Această glucoză are o soră “neesențială“ care se numește fructoza (desigur, cea prezentă la modul natural în alimente) și care nu este de neglijat ca și substrat energogenetic atunci cand nu-i putem oferi organismului glucoză.
• Galactoza – o luăm mai frecvent din zahăr și lapte (lactoza fiind o uniune între o molecula de glucoză și una de galactoză). Pe lîngă rolul de substrat energogenetic mai are și altele mai nou descrise și printre care, nu cele mai puțin de luat în seamă, sunt participarea la refacerea leziunilor de oricare fel și de reglare a absorbției intestinale a calciului. 
• Fucoza – o hexoză oarecum asemănătoare glucozei ce ne parvine la început din laptele matern iar mai apoi din consumul anumitor leguminoase și alge în al căror perete celular abundă. Pe lângă rol energogenetic, acest zahar intervine în reglarea imunității și în sinteza moleculelor cu efecte antiinflamatorii și antialgice. 
• Manoza – un zahar simplu ce ne parvine ca și parte a polizaharidelor consumate din regnul vegetal sau a glicoproteinelor din cel animal. Și ea are alte roluri importante pe lângă cel energetic. Și anume în reconstrucția țesuturilor lezate, în reglarea imunității și în menținerea sterilă a tractului urinar, împiedicându-i colonizarea cu Coli.
• Xiloza – zahar extrem de abundent în regnul vegetal. Nu-i cunoaștem nici pe departe funcțiile. Știm bine că aproximativ jumătate din cea absorbită intestinal se excretă neutilizată prin urină. Acest fapt se și folosește ca și tehnică de laborator în studiul problemelor de absorbție intestinală, însă cu celaltă jumătate nu știm exact ce se întâmplă, dar e posibil să nu aibă doar rol energogenetic, precum glucoza.
• N-acetil-glucozamina – derivatul aminat al glucozei care sub formă polimerică se găsește în crusta insectelor și crustaceelor marine, în pereții celulari ai fungilor și bacteriilor și în țesutul conjunctiv al animalelor superioare (unde participă la construcția acidului hialuronic) și a sfingozinei din peretele tuturor celulelor. Deci, pe lângă potențiala funcție energogenetică, NAG este și “cărămida bazală“ constantă în construcția colagenului și cartilajelor, mai participă și la sistemul molecular de diferențiere a grupelor sangvine, în recunoașterea și adezivitatea dintre celule dar și la comunicarea chimică intercelulară.
• N-acetil-galactozamina – tot zahar aminat ca și precedentul și care este caracteristic drept antigen terminal la cei cu grup sangvin A. Pe lîngă aceasta funcție moleculară, mai intervine și în glicozilarea anumitor proteine structurale și funcționale precum și în construcția și funcționarea unor sisteme de semnalizare intercelulară.
• Acid-N-acetilneuroaminic – zahar aminat care are și rolul de a fi prezent în mucusul secretat de membrane și care previne invazia infecțioasă dar care mai are și funcția de mediator la nivelul superior al sitemului nervos central.

Chiar din minimalista înșiruire de funcții de mai sus ne dăm seama că unele dintre glucide, pe lângă funcția energogenetică pe care o pot îndeplini la nevoie, au și altele ce pot fi considerate cel puțin tot atât de importante.

În lipsa aportului alimentar, locusurile lor plastice sau funcționale descrise mai sus vor rămâne vacante, lucru ce poate duce la costuri biologice conexe. Administrarea de suplimente nutriționale cu zaharuri esențiale pe perioada dietelor cu restricție mare la glucide nu este justificată. Teoretic, o persoană sănătoasă care care urmează o dietă relativ completă și echilibrată ar trebui să nu facă carențe de nimic exceptând vitaminele B12 si D. Se ridică însă întrebarea dacă alimentele extrem de disponibile, de tip supermarket, recunoscute ca fiind spoliate din punct de vedere micronutrițional, susțin o dietă echilibrată.

Ca o soluție, dacă există o afecțiune în care este incriminat un dismetabolism al unui glucid (exemplu – glucoza în diabetul zharat), atunci se reduce drastic sau se exclude doar acela, dar nu și pe toate celelalte. Hidrații de carbon nu trebuie să fie sub 30-40% din rația energetică zilnică a niciunui pacient. În mod practic mă mai gândesc la faptul că, deși existând și unele mici excepții (și cancerul după părerea mea ar fi una dintre ele), nu prea ar trebui reduse glucidele sub un minim de 30 – 40 % din rația energetică zilnică la niciun pacient.

La fel ca și în cazul altor micronutrienți sau nutrienți esențiali – insuficiența sau absența pe perioade mai lungi conduce la carențe pe care organismul trebuie sa le înlocuiască într-un fel sau altul, măcar funcțional, iar pe de cealaltă parte, glucidele, în totalitatea lor – dar mai ales glucoza și oarecum hexozele înrudite foarte apropiat cu ea (fructoza, galactoza etc.) – sunt cele mai “puțin costisitoare“ substraturi energogenetice pentru celulele noastre. Celelalte, precum grăsimile și mai ales proteinele, nu ne favorizează bunăstarea celulară și sunt utilizate în acest scop doar ca și soluții de rezervă (comună în cazul grăsimilor și excepțională în cel al proteinelor).

Recent, știm din biologia moleculară a cancerului că celulele acestuia își doresc mai presus de orice să evite apoptoza (propria moarte programată genetic). Pentru aceasta își dezvoltă mai multe mecanisme printre care si cel de a eviat cu obstinație utilizarea energogenetică a grăsimilor (beta-oxidarea acizilor grași este rută metabolică prohibită în celulele neoplazice) precum și restricționarea de la consumul energogenetic al altor aminoacizi (componenții proteinelor) cu excepția glutaminei.

Ca o temă de gândire, dacă natura a clasificat aceste mecanisme de obținere a energiei ca fiind contrare dorinței de prelungire a vieții celulare și le utilizează doar ca metodă accesorie (în cazul grăsimilor) sau ca soluție de avarie (în cazul proteinelor), de ce unii medici și nutriționiști le promovează pentru a fi utilizate pe termen îndelungat și integrat într-un stil de viață sănătos? Faptul că acestea aduc o scădere rapidă în greutate poate fi un bun motiv, la fel ca și cel comercial.

Dr. Albu Horatiu

Presedintele Societatii Romane de Medicina Ortomoleculara. Mast. in Genetica Moleculara Oncologica – CNIO (Centro Nacional de Investigaciones Oncologicas/ European Scool of Oncology). Asesor Cientifico en Departamento Cientifico – Laboratorios Catálysis s.l, Madrid. Specialitati Medicina Adjuvanta si Complementara: Nutritie, Life Style (cod 31-012 OPMCA), Agenti Antioxidanti (cod 11-011 OPMCA), Terapii pt. cresterea imunitatii (cod 13-012 OPMCA), Megavitamine (cod 35-014 OPMCA), Suplimente Nutritionale (cod 38-014 OPMCA) Clasificare O.M.S.(Legea 118/2007 )

Referințe bibliografice și surse:

BOWMAN B A, RUSELL R. M. (eds): Presente Kowledge in Nutrition. (8ª ed), Ed ILSI Press, 2001.
BRODY T.: Nutritional Biochemistry. (2ª ed), Academic Press, San Diego, 1999.
CHOW C. K.: Fatty Acids in Foods and their Health Implications. Dekker, Nueva York, 1992.
FLETA J.: Oligoelementos y Vitaminas en Alimentación Infantil. Ed. Prensas Universitarias, Zaragoza, 1997.
GARCES J.L: Tambien existen azucares esenciales. D.Salud. 176, Madrid, 2014.
HICKS L. L.: Bioquímica. MacGraw-Hill Interamericana, Méjico, 2001.
WILDMAN, REC. MEDEIROS, DM: Advanced Human Nutrition. CDC Press, 2000.