Nu vreți să știți de câte ori de-a lungul carierei mele de dietetician am auzit afirmații de acest gen, pe lângă multe altele. De la primele cuvinte ale omului aș putea chiar să îi continui fraza, atât de bine știu ce urmează 🙂 Adesea aud afirmația nu de la persoane care țin cure de slăbire, ci de la persoane ocupate, care nu își fac timp să mănânce decât seara – ”pentru că doar atunci le e foame.” Ok, hai să facem ordine în lucruri: firesc este să mănânci când îți e foame și să te oprești când nu îți mai e. DAR pe un creier dereglat de mediu nu te poți baza până când nu îl reglezi și vezi realmente de câte mese are nevoie (+/- gustări), prin eliminare.
Chiar dacă nu ai mâncat sau băut nimic caloric în timpul zilei, și mănânci doar o masă seara (plus/minus ronțăit toată seara de confort), vei stagna sau te vei îngrășa pentru că îți angrenezi mecanismele ancestrale de stocare. Nu mai suntem făcuți să stăm zile întregi fără hrană, majoritatea dintre noi avem nevoie de trei mese pe zi, cu variațiuni, iar dacă tu îți ignori constant senzația de foame – dimineața pe graba, în timpul zilei din cauza orarului aglomerat – creierul va înceta să ”te bâzâie” cu foamea pe moment. Dar își va lua revanșa seara și cel mai probabil va pune deoparte ”resurse” pentru o nouă zi de ”restriște”.
Așa se face că am ”n” cazuri în care la prima vizită oamenii mi-au spus (îngrijorați!) că le-am lăsat mult mai multă mâncare decât mâncau ei când veniseră la mine, la întâlnirea de monitorizare erau deja relaxați și cu câteva kilograme în minus. Se întâmplă asta pentru că scoatem creierul ”de pe stocare”. Creieru nostru nu reacționează prea bine la restricții. Restricția voluntară (cure de slăbire sau lipsă de timp alocat meselor) e nouă, modernă, și interpretată (sau tradusă) de zona instinctuală, ce ține de supraviețuire, a creierului nostru ca pe LIPSĂ, RESTRICȚIE alimentară, foamete. Și dacă e foamete, se ține de orice resurse – 200 kcal, 500 kcal, orice calorii. De aceea nu slăbești, de aceea stagnezi. Nu exista restricție voluntară acum câteva sute de ani/mii de ani/milenii. Exista restricție involuntară, nedorită (= foamete) și mecanismul de rezistență la foamete: stocarea.
Nu ne plac curele de slăbire și restricțiile inutile pentru că nu respectă fiziologia umană și obții exact inversul a ceea ce îți dorești. Slăbitul este despre a mânca, nu despre a nu mânca. Slăbitul este despre a prioritiza alegerile alimentare, nu despre a exclude complet alimente. A fi normoponderal este un stil de viață, nu o dietă, un drum pe care pot să te asist până devii independent și mâncatul echilibrat devine firesc, cu toate consecințele lui pe greutate sănătoasă și sănătate.
Te aștept cu drag la consiliere online sau offline, la cabinet, În cazul dieteticii oncologice sau alte probleme de sănătate, am nevoie de documentația medicală anexată.
© Sigina Pop, Nutritionist-Dietetician
Programari Sigina @ Synobis Medical: 0749651957 | Programări consultații ONLINE aici.