Poftele alimentare fac un subiect de interes pentru multele persoane care se confruntă cu ele. Fie că este vorba de pofta de dulce, pofta de sărat sau pofte specifice: pizza, înghețată, chips-uri etc, au un numitor comun, cu variabile care diferă de la persoană la persoană.
Pofta de dulce este atribuită, în general, zahărului, și este întâlnită mai frecvent la femei. Există numeroase articole care cercetează subiectul adicției de zahăr, ca având efecte similare cocainei ( 1). În timp ce potențialul opioid este încă subiectul cercetărilor specialiștilor (2), ar trebui luate în considerare alte elemente care pot contribui, împreună cu acesta, la plăcerea gustului și, ca atare, la stimularea centrilor ”recompensei”.
Alte elemente cu potențial adictiv:
Surse naturale:
- exorfinele din gluten
- teobromina, anadamida și cafeina din cacao
Surse artificiale:
- potențiatori de gust, arome artificiale.
Ceea ce știm sigur este că atât zahărul, cât și grăsimile sunt cunoscute ca oferind o palatabilitate crescută, astfel produsele bogate în grăsimi sau bogate în zahăr (sau tot ceea ce înseamnă glucoză-fructoză concentrată), ar putea crea obișnuință, prin stimularea dopaminei (neurotransmițător ce răspunde de motivație-recompensă).
La acestea, se adaugă aromele artificale. Aromele artificiale pot pune și ele probleme de adicție. O aromă naturală nu va fi niciodată la fel de atractivă ca și replica sa artificială, creată în laborator. Avantajele aromelor artificiale este că pot fi controlate (se poate lucra la intensitatea aromei), nu depind de materia primă (ex: fructe). O aromă de capșuni dintr-un shake de căpșuni poate însuma peste 70 de compuși chimici, atent formulați de experții în cercetare pentru a crea dorința de a te întoarce la produsul respectiv, și nu la altul (3. Forever Fat Loss, Ari Witten, 2014).
Astfel că e dificil ca ”pofta de dulce” să fie atribuită exclusiv potențialului adictiv al zahărului, și mai degrabă pe combinația dintre acesta și alți compuși cu efect similar asupra creierului.
Pofta de sărat este o altă poftă adesea întâlnită. Unele persoane manifestă exagerat atât poftă de sărat, cât și de dulce, altele nu agrează deloc gustul dulce, dar sunt mare amatoare de sărat. Dintre alimentele sărate, poate că în topul preferințelor e pizza, urmată de chips-uri. Ca și în cazul poftei de dulce, poate fi vorba de aceiași compuși: exorfinele din gluten (făina), aromele artificiale. Necesitatea de a mânca sărat poate fi cauzată de un nivel prea scăzut de sodiu. Sodiul este implicat în multe reacții biochimice, iar printre cele mai importante roluri ar fi reglarea tensiunii arteriale și a echilibrului hidric din organism. La deficitul de sodiu pot contribui (4):
- transpirația excesivă (sport, temperaturi ridicate)
- ciclul menstrual, prin fluctuațiile hormonale
- boala Addison, sindromul Gitelman (și alte dezechilibre la nivel suprarenal)
- potențialul adictiv al sării (ca intensificator natural de gust)
Cum putem combate poftele alimentare?
Pentru a scăpa de pofta de dulce sau de sărat excesiv, trebuie să stabilim un echilibru în organism. Asta începe cu investigații medicale, diagnostic și tratament medical, dacă este cazul, recomandare de consiliere psihologică și/sau dietetică – obligatoriu. De cele mai multe ori, consumul exagerat de dulciuri și de sărături bogate în grăsimi duc la dislipidemie (colesterol mărit, trigliceride mărite), și, mai ales, la un proces inflamator cronic în organism, care este promotorul multor boli (cardiovasculare, diabet zaharat de tip 2, steatoză hepatică, depresie și altele). Medicamentele pot ține uneori în frâu aceste dezechilibre, dar nu pentru totdeauna, în lipsa unei schimbări de stil alimentar.
Din punct de vedere nutrițional, cel mai simplu mod de a combate poftele alimentare este să avem un orar regulat (nu fix!) de mese – și să mâncăm mâncare adevărată! Dacă suntem bine nutriți și nu ne este foame, crește rezistența în fața ”tentațiilor” și scade consumul alimentelor vizate. Un plan alimentar echilibrat asigură un compromis ideal între sănătate și plăcerea gustului, contribuind la creșterea calității vieții.
–
© Sigina Pop, Nutritionist-Dietetician
Programari Sigina @ Synobis Medical: 0749651957 | Programări consultații ONLINE aici.
[…] un cocktail de opioide alimentare: gliadina, fructoza și anadamida din cacao (mai în detaliu, aici). Însă nu se găsesc cu o asemenea frecvență ca și făina, efectiv. De aceea îmi permit să o […]