De câte ori ne-am dorit să consumăm ceva dulce din oraș, dar ne-am abținut, gândindu-ne că vom pregăti acasă ceva mai sănătos. Pentru aceia care au boală celiacă, intoleranță sau sensibilitate la gluten, făina din pseudecereale e cea mai potrivită. Este o rețetă potrivită și pentru cei care sunt dependenți de pâine, și vor să reducă grâul și secara, care sunt, de obicei, în exces în alimentația omului modern. Pseudocereale înseamnă nici cearală, dar nici sămânță, ci undeva între. Sunt bogate în carbohidrați, dar și în proteine vegetale, și par să aibă un indice glicemic mai mic decât făinurile obișnuite.
Eu prefer făina de hrișcă și făina de quinoa. Făina de hrișcă are un gust ca de biscuite, și mi se pare foarte potrivită pentru deserturi – prăjituri, blaturi, clătite și chiar pentru închegarea omletelor, dacă dorim să renunțăm sau să reducem pâinea. Așadar, am folosit rețeta normală de pandișpan, unde am înlocuit cu făină de hrișcă și cu îndulcitor Green Sugar (sau Sweet&Safe pulbere) + cateva picaturi de extract de stevia Stevielle neapărat, pentru plus de dulceață.
– 150 g unt
– 4-5 linguri cacao
– 200g Green Sugar + 5-6 stropi Stevielle
– 3 oua măricele (eu am pus 4 gălbenușuri pentru consistență nutrițională, 2 albușuri)
– 200 g făina hrișcă
– 1 praf de copt
– 200 ml lapte
+ o lingură cu vârf izolat proteic din mazăre, NaturGreen (pentru structură, deoarece am scos 2 din albușuri). Găsiți pulberea aici, cu cod de reducere AR-0060, vă sfătuiesc să vă luați 2 cutii o dată, că o să vă placă și o să o folosiți în tot felul.
Notă: amestecați întâi toate lichdele cu praful de copt, inclusiv laptele. Făina de hrișcă, la fel ca orice făină integrală, se umflă. După ce ați încorporat și făina de hrișcă, mai amestecați cu mixerul și lăsați 5 minute. O să vedeți că absoarbe lichid și se mai îngroașă. Atunci decideți dacă mai e cazul să adăugați sau nu făină. În caz contrar, dacă puneți mai multă dintr-o dată, vă treziți cu o pastă tare de toată frumusețea.
Deși rețeta de brownie include ciocolată adăugată, eu nu am făcut-o, pentru a o putea servi cu ciocolata Stevielle tartinabilă. Dar, în funcție de preferințe, se pot adăuga în compoziție, în tavă, înainte de a da la cuptor, bănuții de ciocolată Stevielle.
Consistența trebuie să fie semilichidă, puțin mai grosuță decât la clătite, să vă iasă fraged. Eu nu sunt mare bucătăreasă, însă atunci când consistența e groasă, prăjitura iese densă și se întărește.
Sper să vă iasă bine, nu dă glicemia peste cap, nu face foame imdiat după, ca și dulciurile cu zahăr, dimpotrivă, scade glucoza sanguină, deci consumați-o ca desert, nu pe stomacul gol. Este o variantă mult mai sănătoasă, potrivită și pentru diabetici.
Informații pentru persoanele cu diabet zaharat: studiile arată că făina de hrișcă ajută în scăderea glicemiei. S-ar părea că de acest lucru e responsabil chiroinositolul, un compus majoritar în hrișcă. Cercetătorii nu știu exact prin care din mecanisme, poate fi prin creșterea sensibilității celulelor la insulină sau prin faptul că chiroinositolul are efect similar insulinei (sursă). Până una alta, faptul de a înlocui făina de grău sau secară cu cea de hrișcă poate aduce beneficii sporite în controlul glicemiei.
© Sigina Pop, Nutritionist-Dietetician
Programari Cluj-Napoca: 0751 050 303 SAU 0741929655
Programări Dej: 0264213338 (Venusmed)
Programari Vatra Dornei: 0751516175 (Dorna Medical)
[…] Astfel că ne putem bucura de antioxidanții și substanțele care ne provoacă plăcere din cacao fără efectul nociv al zahărului, dar, din păcate, la același număr de […]
[…] Adesea, caloriile cele mai multe din dulciuri nu vin din zaharuri, ci din grăsimile adăugate. Dacă dorim să meșterim și la cantitatea de grăsimi, putem jongla cu iaurtul grecesc, de 10% grăsimi, în loc de smântână, sau să punem 3 linguri bune de iaurt, 2 de smântână, pentru cremozitate. Pentru a crește valoarea nutritivă, putem adăuga un gălbenuș crud, proaspăt. Dacă adăugăm îndulcitor cu 0 calorii, am ajuns la o formulă dietetică, și de calitate controlată. Pe baza formulei de mai sus, se poate jongla cu sortimentele. Poftă bună la înghețata fără zahăr! […]