Nu-i așa că uneori nu știm ce să mai mâncăm? Ei bine, alimentația de primăvară este startul oficial al crudităților, și aici ne referim în special la verdețuri și mici rădăcinoase – adică ce a reușit să răsară în scurtul timp de când a dat căldura. Putem lua o pauză de la verdețurile de hipermarket și să întâmpinăm ”vestitorii primăverii” alimentari cum se cuvine: în farfurie.
Câțiva dintre reprezentanți sunt: ridichile, spanacul, urzicile, leurda, frunzele și cozile de păpădie.
Ridichile
Ridichea este o sursă de antioxidanți, ce combat stresul oxidativ și degenerarea celulară. De asemenea, este bogată în enzime, fibre și minerale, dar mai cu seamă în niște compuși numiți isotiocianați, care induc apoptoza celulelor tumorale din câteva tipuri de cancere. Adaugă foarte puține calorii alimentației, așa că sunt prietenoase și cu silueta.
Spanacul
Spanacul este bogat în fier și calciu, care, doar că absorbția acestora este blocată de acidul oxalic, care, împreună cu aceste minerale, formează oxalați de calciu și fier, mai ales dacă este consumat în stare crudă. Acesta mai conține și carotenoizi, luteina, important pentru sănătatea vederii. Consumăm spanacul mai degrabă înnăbușit (nu mai mult de 5-10 minute), pentru a reduce cantitatea de oxalați și a beneficia de minerale, dar și pentru a potența efectul luteinei, a cărei activitate se intensifică prin expunere pentru câteva minute la temperaturi ridicate. Dacă totuși dorim să îl consumăm crud, baby spinach formează o cantitate mai mică de oxalați în stare crudă, decât frunzele de spanac matur.
Urzicile
Primăvara este o ocazie unică să consumăm apă de pe urzici, care spre deosebire de tincturi, ceaiuri sau chiar urzici proaspete gătite, păstrează enzimele, vitaminele și fitomicronutrienții nealterați, care trec în apa de băut. Se utilizează primele urzici, acelea proaspete, și nu se mai consumă nici gătite când acestea ”îmbătrânesc”. Dacă ne gândim la vitaminizare și revitalizare – apa de pe urzici este răspunsul. Se lasă urzicile de seara pe dimineața în apă, și se bea câte o cană pe parcursul zilei. Dacă ne dorim remineralizare, din contră, ele trebuie gătite. La fel ca și spanacul, nu mai mult de 5-10 minute. Putem beneficia la maxim dacă utilizăm în alimentație atât apa de pe urzicile crude, cât și urzicile gătite. Ele mai conțin și aminoacizi, vitamine și clorofilă.
Leurda
Așa-zisă și usturoiul sălbatic, allium urisum face parte din familia cepei și a usturoiului, cu binecunoscutele efecte antivirale, antibacteriene și antifungice. Tot specific, leurda este bogată în sulf (61 mg/100 g), un compus care intră în compoziția glutationului. Glutationul este principala proteină antioxidantă, implicată în faza a II-a de detoxifiere hepatică a xenobioticelor (poluanți externi) şi substanțelor cancerigene, dar și a chelatării metalelor grele cum ar fi mercurul. Leurda este șansa noastră de a ne reface rezervele de compuși cu sulf, pentru că nu are mirosul atât de puternic ca și al usturoiului și al cepei, principalul motiv pentru care lumea se ferește să le consume.
Frunzele și cozile de păpădie
Consumul de 6 codițe de păpădie sau a unei legături de frune, bine spălate, în salate sau goale, înainte de masă, contribuie la buna funcționare a vezicii biliare (fierea), mai cu seamă în cazul persoanelor cu dischinezie biliară. Are proprietăți antiinflamatorii și detoxifiante, prin stimularea activității ficatului și este un bun adjuvant în diabetul zaharat.
Macrișul
Se spune că este ”bun de pus la rană”, adică are acțiune antimicrobiană, cicatrizantă și antiinflamatorie (mai ales pe tractul respirator), probabil datorită taninurilor pe care le conține și care reduce producția de mucus. Desigur, ca celelalte verdețuri, este un bun diuretic, bogat în potasiu.
Idee de gătit: când gătiți spanacul sau urzicile, adăugați frunzele de leurdă pe post de usturoi, la rețeta obișnuită (fără făină, desigur).
Altă idee: Pentru persoanele și copiii care nu agrează aceste alimente de primăvară, există posibilitatea realizării de smoothies cu storcător cu presare la rece, pentru cele care sunt potrivite consumului crud, și combinarea cu alte legume (de preferat) sau fructe care să dea un gust mai bun băuturii. Prin presarea la rece, deoarece păstrăm o cantitate mai mare de nutrienți, dar reușim și să consumăm o cantitate mai mare din alimentul respectiv + putem stoarce și frunzele verzi.
Vă învit să urmăriți înregistrarea de la Ziua Bună, cu Raluca Ghiță, de pe Look Plus, pe această temă.
© Sigina Pop, Nutritionist-Dietetician
Programari Cluj-Napoca: 0751 050 303 SAU 0741929655
Programări Dej: 0264213338 (Venusmed)
Programari Vatra Dornei: 0737031555 (Danaderm) și 0751516175 (Dorna Medical)
[…] Dacă avem activitate intelectuală, un mic dejun proteic este mai potrivit. Ouăle, lactatele, poate puțin pește de dimineață, cu o felie de pâine integrală și o legumă, reprezintă o alegere potrivită. Nu uităm să includem verdețurile, mai ales cele de sezon. […]